Un nou „azil al groazei” descoperit în Voluntari, de procurorii DNA. Pacienții primeau „mici cu cartofi prăjiți” /Doi administratori au fost reținuți

Un nou „azil al groazei” descoperit în Voluntari, de procurorii DNA. Pacienții primeau „mici cu cartofi prăjiți” /Doi administratori au fost reținuți
Publicat: 27/10/2023, 11:29

Un nou „azil al groazei” a fost descoperit de procurorii DNA în Voluntari. Doi administratori ai unei firme care deține centrul pentru persoane vârstnice au fost reținuți de DNA. Oamenii legii spun că serviciile medicale ar fi fost inexistente, iar mâncarea oferită era puțină și neadecvată afecțiunilor pacienților. 

Ancheta ar viza activitatea de la Centrul rezidenţial pentru persoane vârstnice „Royal Medical Clinic”, afirmă surse judiciare.

Acuzațiile procurorilor

„În perioada 29 – 31 august 2023, cei doi inculpați ar fi prezentat mai multe documente false (extras Revisal, Contract de catering, Contract privind prestarea de servicii medicale etc.) inspectorilor sociali desemnați să efectueze un control la un centru rezidențial pentru persoane vârstnice deținut de societatea administrată de cele două persoane, pentru a atesta îndeplinirea criteriilor și a standardelor minime care au stat la baza obținerii licenței de funcționare a centrului respectiv.

Acționând în această manieră, cei doi inculpați i-ar fi determinat pe inspectorii sociali să ateste, fără vinovăție, îndeplinirea condițiilor de acordare a acreditării/licențierii furnizorilor de servicii sociale și a serviciilor furnizate de aceștia”, transmite, vineri, DNA.

Pacienții au fost plimbați prin oral sau ținuți în parcarea unui magazin

În realitate, serviciile medicale ar fi fost inexistente, mâncarea oferită beneficiarilor (insuficientă, necorespunzătoare din punct de vedere nutritiv, neadaptată afecțiunilor acestora) ar fi fost achiziționată gata preparată din magazin (mici cu cartofi prăjiți, pui cu cartofi prăjiți etc.) sau ar fi fost „încropită” de angajații centrului din ce aveau la dispoziție, iar tratamentul medical, ce nu se administra cu regularitate, ar fi fost administrat beneficiarilor de persoane care nu ar fi avut pregătire medicală.

„De menționat este faptul că, pe perioada vizitei inspectorilor sociali, unii beneficiari care nu ar fi îndeplinit condițiile de admisibilitate în centru, aspect supus controlului, ar fi fost scoși din centru, fiind cazați pentru o noapte într-un hotel, ulterior fiind «plimbați» cu un autovehicul sau ținuți în parcarea unui hipermarket până la finalizarea evaluării.

După ce, la data de 11 octombrie 2023, inspectorii sociali ar fi suspendat activitatea centrului ca urmare a deficiențelor constatate, inculpații ar fi mutat beneficiarii într-o altă locație în care și-ar fi continuat activitatea deși pentru acest serviciu nu ar fi existat licență, raportând autorităților că beneficiarii ar fi fost preluați de familii”, conform DNA.

În cursul zilei de vineri, cei doi inculpați urmează să fie duși la Tribunalul București cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Anterior, în cursul zilei de joi, în acest dosaru au fost făcute percheziții domiciliare în 3 locații, situate pe raza județului Ilfov.

ANPIS: În centru au fost găsiți 29 de benificiari

„Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială (ANPIS) a fost solicitată de organele de cercetare penală să asigure colaborarea pentru un control tematic în județul Ilfov în care este vizat un centru de furnizare de servicii sociale (centru rezidențial).

Din datele preliminare, centrul este aflat la o adresă pentru care nu a fost solicitată și nici obținută licență de funcționare. În consecință, centrul funcționa în afara cadrului legal.

Inspectorii sociali din cadrul Agenției Naționale pentru Plăți și Inspecție Socială (ANPIS) au identificat, la această adresă, un număr de 29 de beneficiari, persoane cu dizabilități, care au aparținători persoane fizice.

Până la momentul transmiterii acestei informări au fost evaluați de medici 6 beneficiari, 3 au fost preluați de aparținători, ceilalți urmează să fie transferați la spitale. Beneficiarii nu prezintă urme de violență conform fișelor medicale întocmite”, conform unui informări transmise de Ministerul Muncii.

Otilia Serescu
Absolventă a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării, Otilia Serescu a debutat în mai mult

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Rezultate parțiale alegeri prezidențiale 2024, turul 1. Marcel Ciolacu, pe primul loc. Surpriza de pe...
Au fost publicate REZULTATELE de la ora 22:44. Răsturnare de situație a voturilor! Cine e...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Secretul succesului suveranistului Călin Georgescu la alegerile prezidențiale. Este la un pas de turul 2|ANALIZǍ
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Simion se pregătește să blocheze alegerile. Reprezentanții AUR au primit ordin să nu semneze procesele...
George Simion susține că a intrat în turul 2 și acuză „manipularea prin sondaje toxice”....
BREAKING | Avem primele cifre oficiale
Care este cea mai sănătoasă salată de vinete din România, potrivit lui Dragoș Pătraru
Mircea Geoană, după exit-poll: "Surprinzător și dezamăgitor. Celor mai tineri vreau să le dau ștafeta"
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Referendum local în Capitală. Referedumul a trecut pragul şi poate fi considerat aproape validat /...
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Anunț șocant despre Ion Iliescu. Ce s-a întâmplat cu fostul președinte al României
Exclusiv. Călin Georgescu: România e o colonie cu cetățeni sclavi
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a ales...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Orgoliul și mândria l-au ţinut pe Mihai Bendeac departe de Gabriel Cotabiţă: "Iartă-mă. Deși e...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Marii producători de mașini, nevoiți să plece de pe cea mai mare piață auto din...